
Combustibil - hrana hybridului
Poate că te afli aici pentru că deja ești conștient (ă) că te afli în relație cu un narcisist (ă). Fie relație intimă, de familie, de prietenie sau profesională, al cărui comportament îți este greu să îl înțelegi, voi încerca să te ajut spunându-ți că atâta timp cât vei încerca să abordezi situația într-o manieră logică , nu vei reuși să înțelegi și să schimbi nimic.
Voi vorbi despre un narcisist la masculin, din motive de comoditate în comunicare, și nevoia de a-l personaliza în trăirile mele, însă tulburarea este atribuită atât bărbaților cât și femeilor, iar comportamentele lor sunt universal valabile,
Narcisistul este o persoană calculată, preocupată în mod special și natural de amănunte, detalii, de control. Cu cât știe mai multe cu atât se simte mai puternic, El nu poate lăsa lucrurile la voia întâmplării. Te întreabă multe și îți spune puține sau ceea ce el vrea să știi, deorece este foarte importantă pentru el imaginea afișată în exterior. Într- zi poate fi minunat, iar în următoarea zi se poartă oribil. Poate părea că este într-un război cu toată lumea, mereu provocând discuții și vorbind de rău pe oricine. Poate că te-ai întrebat deja „cum poate cineva să trăiască așa?”, „de ce se poartă așa?”, „nu vede că își pierde prietenii așa?” Narcisistul este o persoană nesigură, fără stimă de sine. Atunci când se află într-o relație își abuzează partenera pentru a se simți mai bine.
Răspunsul este unul singur: COMBUSTIBIL! Este vorba exclusiv despre hrana lor, despre COMBUSTIBIL. Acesta este singurul motiv pentru care se comportă așa. Este un preț mare pentru tine, dar lui nu îi pasă. Așa cum am observat în timp, acolo unde există un divorț, un scandal, un om maltratat fizic, emoțional, psihic, de cele mai multe ori întâlnim și narcisistul. Uneori atât de subliminal și pervers încât este foarte greu de demonstrat. Narcisistul are nevoie de COMBUSTIBIL cum tu ai nevoie de aer să respiri. Fără acest combustibil se simte gol, trist, inexistent. Are nevoie de trăiri fizice: fluturi în stomac, orgasm, nervi care să îi înfierbânte sângele, să tremure, să urle... Doar așa simte că trăiește. printr-o reacție fizică. Fie negativă, fie pozitivă. Narcisistul nu are suflet. L-a pierdut în lupta cu părinții. Singurii care trebuiau să îl iubească, să îl protejeze și nu au știut să i-o arate într-un mod corect. Acum doar își imită călăul, într-un mod inconștient, ca un copil de 5 ani, care nu a putut să mai evolueze din punct de vedere emoțional. Aripile i-au fost frânte, iar el caută cu disperare aprecierea, iar când nu există își arată frustrarea. Dar ce periculos este „copilul” când nu simte nimic, iar mintea, cogniția este a unui adult, care întoarce totul în favoarea lui, făcându-te să crezi că este atât de rănit, încât doar tu îl poți ajuta, ca apoi să devii inutilă și nefolositoare.
Un narcisist se hrănește cu atenția și reacțiile emoționale ale celor din jur, fie ele pozitive sau negative. acest tip de comportament este o parte centrală a tulburării de personalitate narcisistă. Narcisistul caută constant validare, adulație și confirmare a propriei valori, folosindu-se de emoțiile celorlalți, pentru a-și alimenta sentimentul de superioritate și importanță. Stima sa de sine nu există. Doar când îl admirăm și lăudăm, el crede spusele noastre și îi crește vizibil entuziasmul, dar este pentru scurtă durată, deoarece un narcisist este un sac fără fund și nimic nu îl poate umple.
Cum se manifestă hrănirea cu emoții pozitive?
Narcisistul dorește să fie lăudat și admirat. Complimentele, atenția și orice formă de aprobare îi întăresc egoul și îi oferă un sentiment de control și putere. Prin creearea unei imagini perfecte, încearcă să atragă adorație constantă.
Cum se manifestă hrănirea cu emoții negative?
Narcisiștii folosesc tehnici de manipulare precum gaslighting-ul, victimizarea sau șantajul emoțional pentru a provoca reacții puternice în ceilalți, Implică de asemenea alte persoane în relațiile lor pentru a crea competiție, gelozie sau confuzie, astfel încât să obțină mai multă atenție și control asupra relațiilor. Această tehnică se numește triangulație. În relațiile personale, narcisistul poate să ridice pe cineva în slăvi la început (idealizare), pentru a-l devaloriza ulterior când acesta nu mai corespunde așteptărilor sau nu mai oferă la fel de multă atenție. De asemenea, minimalizează orice trăire a celor din jur și îi face să simtă că nu sunt importanți.

...este ca o gură care absoarbe energia celor din jur, lăsându-i goi și epuizați, în timp ce el se simte revitalizat.
COMBUSTIBIL este tot ce poate emite căldură sau energie. Mâncarea este un combustibil pentru a trăi, la fel și căldura oferită din diferite surse. Așa cum oamenii au nevoie de combustibil pentru a supraviețui, la fel are nevoie narcisistul de COMBUSTIBILul său. Desigur, în cazul lui nu vorbim despre aceleași valori, ei au nevoie de COMBUSTIBILul nostru pentru a exista și a prospera. Are nevoie de el zilnic. Fără el cade în mizeria sufleteului său. Își amintește cine este și nu poate înfrunta acest eșec. Ar zace în depresie și fug cât pot de asta, pentru că ei au fost acolo, poate nu doar o dată și nu își pot permite să mai ajungă acolo. Așa că își continuă drumul pe pilot automat, se bucură de ceea ce obține și nu gândește empatic. Empatia este emoția de care se folosește pentru a-și sensibiliza victimele, dar nu o simte.
Această nevoie de hrănire emoțională constantă, fie prin reacții pozitive, fie prin reacții negative, face ca relațiile cu un narcisist să fie adesea toxice și epuizante pentru cei din jur. Cele evidențiate mai sus sunt formele „tehnice” ale narcisistului, abordate academic, însă traiul alături de el este mai mult decât atât. E suferință, e boală, e moarte în unele cazuri.
Narcisistul nu doar că se hrănește cu atenția celorlalți, ci și cu emoțiile lor. Fie ele bucurie dau durere. Este ca un sac fără fund. Ca o gură care absoarbe energia celor din jur, lăsându-i goi și epuizați, în timp ce el se simte revitalizat.
Pe cât de mare este nevoia de a avea zilnic surse de COMBUSTIBIL, pe atât de mare este nevoia să își rezerve energia zilnică. De accea, dacă ieri a explodat asupra unei remarci pe care ai făcut-o, azi nu îi pasă, pentru că este vorba de furnizarea COMBUSTIBILului și calitatea acestuia, astfel încât să nu consume energie inutil. Narcisistul își țese cu grijă pânza în care se împotmolesc victimele. de exemplu: dimineața se trezește cu telefonul în mână. A primit trei like-uri pe rețelele de socializare, a jignit deja pe cineva, a aruncat o ironie pe o altă pagină, a sedus o tânără. Nici nu a început ziua și și-a luat COMBUSTIBILul de care avea nevoie să coboare din pat. În drum spre baie jignește deja un membru al familiei și îl face să se simtă inutil. Are deja încă puțin COMBUSTIBIL. În drum spre serviciu (dacă are serviciu, pentru că unii au un stil de viață parazitară din „n” motive) se ceartă în trafic cu un alt șofer, îl șicanează pe altul și din această distracție zilnică își ia din nou COMBUSTIBIL. Apoi la muncă este deliciul zilei. Oameni de care se folosește, oameni pe care îi bârfește, îi jignește, etc. Iar dacă funcția este una de conducere e și mai rău. Nu se spetește niciodată muncind, alții îi fac treaba (tot parazit este și cu muncă), iar înainte de a pleca acasă trece pe la cafeneau preferată, unde este o nouă tânără angajată pe care o seduce cu ușurință, iar tânăra îl privește mieros, îl admiră. COMBUSTIBIL. Apoi merge acasă unde se vaită cât de grea i-a fost ziua și cât de nefolositori sunt ei, cei de acasă, care nu fac nimic și nu îl înțeleg. Iar familia sub pățăria vinovăției va încerca să îi intre în grații, fără reuștă desigur, iar el, narcisistul va triumfa cu un rânjet mizerabil în colțul gurii.
Exemplu:
O să vă dau un exemplu. Vă cumpărați o mașină nouă pentru că aveați nevoie de una și ați decis că o meritați, după multe eforturi și multă muncă. În general vă cumpărați una conform bugetului și vă calculați foarte atent veniturile, să o puteți întreține. Apoi vă bucurați de confortul ei și de plimbări.
Un narcisist cumpără o mașină din cu totul alte motive:
- Ceilalți vor vedea că îi merge foarte bine financiar și îl vor admira;
- Ceilalți vor admira mașina, e o marcă bună și vor vedea ce gusturi bune are el;
- Ceilalți vor fi invidioși pe mașina lui, deoarece este nouă și mai bună ca a lor;
- Faptul că este proprietarul unei mașini scumpe, îl face superior celorlalți.
Narcisistului i se mai spune și vampir emoțional, deoarece se alimentează din răspunsurile tale emoționale. Cu cât mai mare este răspunsul tău emoțional, cu atât mai mare este intensitatea combustibilului pe care îl primește. De aceea șicanează, te caută, te provoacă. Inclusiv când te provoacă și nu te poate vedea, se alimentează. Ei sug această energie de peste tot. De unde pot! Oscar Wilde a exprimat foarte bine într-un citat, necesitatea lor:
Există un singur lucru în această lume mai rău decât să se vorbească despre tine, iar acesta este să nu se vorbească despre tine.